MOJO Wedding Expo a fost inspirația pentru o nuntă perfectă, la Era Park

Pentru ca cel mai frumos eveniment din viața unui cuplu să fie magnific, viitorii miri au fost invitați în perioada 26 – 28 Ianuarie 2018 la MOJO Wedding Expo. Evenimentul a fost găzduit de Era Park și a fost prezentat de MC Emil Trifa de la ET Radio Services.

Pe parcursul celor 3 zile de eveniment, vizitatorii au cunoscut servicii de calitate și au primit multe idei ingenioase de la profesioniștii de top din domeniu. În plus, viitorii miri au putut alege din decorurile variante, pentru toate gusturile, expuse la târg. Nu au lipsit nici workshop-urile de hairstyle și make-up, spectacole de dans cu Feeling Dance Oradea și alte demonstrații de servicii.

Magic Band a concertat live timp de o oră și a adus multă energie sub cupola Era Park. Iar apoi, seara de sâmbătă s-a încheiat cu o notă de rafinament oferită de Espressione Quartet. În ultima zi a târgului de nunți MOJO Wedding Expo, vizitatorii i-au ascultat pe cei de la Trupa West care au susținut un concert live.

Evenimentul a pus la bătaie și o tombolă cu premii. Cei mai norocoși dintre cei înscriși la tombolă au câștigat vouchere pe care le-au putut valorificat în magazinele din centrul comercial Era Park. Marele premiu a fost oferit de Mobexpert, iar Adina Teodora Popa a plecat acasă cu un super dormitor.

Prima ediție a târgului de nunți MOJO Wedding Expo a adus sub cupola Era Park multă magie, culoare, emoție și fericire, toate cu stil pentru viitorii miri.

Posted in Noutăți and tagged , , , , , , .